Doar cine caută, prin întrebări, găsește, răspunsuri

Fiecare înțelege ce poate, cât poate, iar întrebările sunt subiecte bune de meditație, pentru a asimila ceva.

Doar cine caută găsește, nu-i așa?

Cine caută, își pune întrebări.

Întrebările definesc căutarea.

Dacă este bine definită căutarea, întrebările vor fi adecvate, dacă nu, ba.

A ști să pui întrebări astfel încât să conducă pe cineva la o conștientizare, este un lucru foarte util și important, mult mai util decât a pune un răspuns sau o soluție pe tavă, pe tava altuia, care, dacă nu va înțelege procesul, legătura, raționamentul, nu va putea accepta rezultatul, ca fiind un adevăr pentru el.

Ce nu înțelege lumea, va considera că este ceva fals, neadevărat, și va respinge, în mod automat.

Chiar dacă cineva greșește, în raționamentele sale, este mai util să le facă, în continuare, decât să ia mereu de bun ce zic alții, dacă nu înțelege cum au ajuns ei la acel rezultat, concluzie, în mod rațional.

Gândirea se dezvoltă prin exerciții, prin exersarea ei, prin antrenament, prin efort personal, nu există altă cale.

De aceea, ce afirmă alții, este bine să fie verificat, de cel ce vrea să înțeleagă realitatea, adevărul.

Deci, să ne păstrăm simțul critic treaz.

La o întrebare greșit pusă, singurul răspuns corect este tăcerea, cam așa zicea un maestru spiritual.

Maeștri zic multe, dar un bun maestru pune multe întrebări, înlănțuite în mod logic, pentru a conduce undeva, la o anumită conștientizare, bine direcționat.

Maestrul e cel care te conduce să obții o conștientizare.

Dacă cineva îți pune în față un adevăr, pe care tu nu îl poți înțelege, deoarece nu îl înțelegi nici nu îl vei putea accepta.

Căci nu poți accepta ceva de neînțeles pentru tine, deoarece pare ilogic, căci nu înțelegi tu logica.

Deci vei respinge acel adevăr, pentru simplul fapt că este de neînțeles pentru tine.

Dar poți accepta ceea ce ai înțeles.

Ceea ce ai înțeles, este de fapt oarecum acceptat în mod automat, căci nu ai de ales.

Poți intra în faza de negare, dar asta este cu totul altceva, este un mecanism de protecție afectiv, în fața unui adevăr dureros, traumatic.

Mintea ta poate respinge validarea adevărului, pe moment, deși știe că nu are de ales, dar amână validarea, nefiind pregătită să accepte realitatea, o schimbare, o transformare în viața ta.

De ce mi se întâmplă tocmai mie asta?

Cum de mi s-a întâmplat mie asta?

Ce am făcut să merit așa ceva?

Sunt întrebări pe care este bine să ți le pui, și de fapt viața te forțează să îți pui și astfel de întrebări, deoarece ajungi deseori în locuri în care te-ai lăsat dus, inconștient, fără control, fără simț critic, discernământ…

Nu există răspuns fără întrebare.

Nici întrebare fără răspuns.

Oare ce ai răspunde dacă ai fi întrebat de ce citești tu acum asta?

Playlistul meu youtube Minte, Gândire, Stări de Conștiință / Conştienţă 417 videouri