justiție.jpg

Poţi fi bun şi corect în acelaşi timp?

Da, din punctul de vedere personal.
Dar nu mereu, continuu, fără greșeală, desigur.

Mai mult… ocazional.
Din punctul de vedere al unora, când tu ești, din sistemul tău de referință, nu vei fi, din sistemul lor de referință.
Numim asta relativitate.
Întotdeauna există anumite CONFLICTE DE INTERESE între tine și alți câțiva mulți oameni.
Ei vor afirma că, din punctul lor de vedere, nu ești sau nu ai fost bun sau corect, CU EI / FAȚĂ DE EI.
Binele și corectitudinea sunt relative, deoarece fiecare om este subiectiv, urmărindu-și cu precădere interesele sale personale.
Este normal să existe o ordine a priorităților, și compromisurile.
Așa sunt regulile jocului aici…

Este Dumnezeu bun și corect cu oamenii și ființele?
Am putea analiza asta din sistemul nostru de referință, omenesc, și mai… greu, din sistemul Său de referință, divin, nu-i așa?
Interpretare personală: dacă Dzeu a creat lumea, viața, și legile /programele după care se desfășoară ea, evoluția, transformarea, iar după momentul creației nu a mai intervenit pentru a modifica ceva, atunci, prin faptul că nu interferează în viața noastră, El, personal, rezultă că noi ne facem viața cum vrem, cum putem, și suferim efectele gândurilor și faptelor noastre, bune, rele, așa cum le trăim, ca și consecințe, ca rezultat manifestat.
Legile naturii /creației operează la fel pentru toți, fără discriminare.

Deci este „corect” dpdv moral, deși oamenii suferă din cauza calamităților naturale (incendii, cutremure, valuri de frig, inundații, erupții vulcanice, furtuni, etc), deoarece nu le pot prevedea, anticipa, în mod corect.
Mediul de viață nu este unul paradisiac, ci unul problematic, la care omul este forțat a se adapta, pentru a suferi cât mai puțin.
Din acest pdv Dzeu nu este foarte „bun”, deoarece a creat o lume în care suferința este inevitabilă, pentru toți, toți suferim în viața asta, mai mult sau mai puțin, după cum fiecare se poate adapta, dar nimeni nu este scutit total de suferință, nu-i așa?
Și atunci, rămâne să interpretăm, omenește, ce poate fi bun în suferință, dpdv omenesc și divin, și să acceptăm, care ce putem, din aceste interpretări.
A fi corect nu implică automat a fi bun, în viziunea actuală generală, de aceea există la toate națiunile legi care condamnă și pedepsesc oamenii pentru greșelile lor, facute cu voie sau fără de voie, pentru nesubordonare, neconformare, insubordonare.

Vrem legi corecte, să (ni) se facă dreptate, dar câtă… bunătate există în aceste legi sociale, în elaborarea și aplicarea lor?
Dzeul cu față umană face la fel, prin legile naturii create de El.
Suferi efectele păcatelor tale, ba le mai și transmiți mai departe, urmașilor.
Cel puțin așa pare, în sistemul nostru actual de reprezentare.
justiție 3.jpg
Nu putem fi mereu buni și corecți cu ceilalți oameni, nici măcar cu noi înșine, deoarece suntem sisteme care generează inevitabil erori, erori perceptive, erori de interpretare, erori de procesare și interpretare a datelor /informațiilor.
Așa este construită ființa umană, nu percepem și nu gândim perfect, integral, fără eroare, deoarece există multe limitări procesuale.
Iar datele noastre de output – reacțiile, depind foarte mult de cele de input – învățare, ca la softuri.
Dacă ești învățat greșit ceva, vei greși inevitabil în continuare.

Dacă premisa este falsă, concluzia este falsă și ea.
Dacă ai credințe și convingeri eronate, vei avea o adaptare defectuoasă la lume și viață, în aceeași măsură.

Dar, noi, oamenii, am fost învățați să privim Divinitatea ca pe ceva perfect, ce nu generează eroare.
Pe de altă parte am învățat că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Conflict: noi vedem clar că nu suntem perfecți, că nu putem discrimina mereu corect adevărul de fals, și asta produce confuzie, desigur, în interpretarea chipului și asemănării noastre.

Semănăm, da… numa la chip, probabil, nu și la cum ne duce mintea privind logica.

Dar dacă ne-am ridica la un nivel superior de interpretare, am putea avea o viziune de alt nivel, cum ar fi aceasta: esența noastră spirituală este de fapt după chip și asemănare, după care ea a suferit o „cădere” la nivelul vieții terestre, prin încorporare.

Încorporarea, legarea de lut, de materia terestră, poate fi privită ca o pedeapsă, ca o testare, ca o limitare, sau ca un joc al vieții omenești, depinde de fiecare, de sistemul lui de referință în care se situează la un moment dat.
Corporalitatea fizică, materială, omenească, organismul uman, impune limitări procesuale, în mod clar.

Corporalitatea ne impune a trăi într-un anumit mod, privind necesitățile vitale.

Divinitatea nu are o corporalitate, organism material, transcende timpul și spațiul, transformarea din plan material, evoluția fizică, deci în mod clar nu corporalitatea este făcută după chipul și asemănarea.

Altfel privind, din sistemul nostru de referință material, am putea spune că Dzeu este Totul, deci tot ce există material, că acest tot este oarecum simbolic creat dupa chip și asemănare, ca un organism gigantic, și că organismul omenesc reflectă în mic, sistemic, cum este făcut sistemul în mare, structural și funcțional.
De aceea, a te cunoaște pe tine însuți conferă o cunoaștere universală.

Dar să nu uităm că există muulte lucruri ascunse percepției senzoriale, deci nu putem percepe și cunoaște senzorial, doar prin observație, fiind necesară procesarea informației, analiza, interpretarea.

Astfel gândirea noastră este forțată să se dezvolte, să evolueze, continuu, pentru a ajunge la niveluri tot mai înalte de conștientizare.

Deci: este Dezeu corect și bun cu noi, oamenii, dacă totuși există atâta neplăcere, durere, suferință, în lumea asta a noastră?
A fost vreodată această lume terestră una paradisiacă, o lume lipsită de suferință?
Va deveni prin transformare o lume paradisiacă?
Dacă a fost, asta înseamnă că omenirea a involuat.
Dacă nu a fost, dar va fi, asta înseamnă ca omenirea va evolua, treptat, pe noi și noi niveluri de conștientizare.
Există acum mai multă suferință în lume decât acum 100 de ani?

Dar față de acum 1000 de ani?

Dar față de acum 10.000 de ani?
Este suferința constantă, în creștere, sau în descreștere, oare?
Care este părerea ta?

Cred că fiecare trebuie să pornească în exercițiile de conștientizare de la ce are, și cum poate, deci de la informațiile pe care le are și modul său actual de a gândi, interpreta logic, și să facă efortul de a se ridica la niveluri tot mai evoluate, treptat, adaptat stilului său personal.
Este clar că învățăturile nu prind la fel la toți oamenii, și asta tocmai din cauza diferențelor interindividuale.
În asta constă „talentul” celui care prezintă o învățătură, în a o face accesibilă tuturor, chiar dacă autorul ei nu este el, și poate chiar acest autor nu a avut un astfel de talent, fiind interesat doar de elaborarea corectă a ei, de adevăr, de valoarea de adevăr a judecăților și raționamentelor emise.
Am observat cu toții că orice teorie științifică de nivel superior este prezentată în mod academic de autori, la un nivel inaccesibil populației, datorită limbajului, aparatului matematic, formulelor folosite, și a informațiilor dobândite în prealabil în facutăți specializate, etc.
De exemplu teoria relativității nu a fost niciodată înțeleasă de populație, cu adevărat, puțini din cei ce au citit-o au înțeles ceva, și chiar însuși autorul ei mai avea unele dubii legate de ea.

Puține teorii științifice le putem aplica în practică, oricare om, deci credem în știință fără a o testa, căci efectiv nu putem testa, face experimente științifice, și de aceea ne încredem în ceea ce unii oameni de știință afirmă că au demonstrat.
Este oarecum… ciudat, căci nici nu am putea efectua experimentele, chiar dacă am avea aparatura necesară, că ne-am uita ca… la ea.
Câți oameni au verificat vreo teorie științifică, ei înșiși, personal?

Tu câte teorii ai verificat?
Deci, acel „crede și nu cerceta” devine ceva tot mai… universal, mai omenesc, mai obișnuit, comun, normal, în viața oamenilor.
”S-a demonstrat, a fost demonstrat, de o echipă de cercetători.”

Este destul asta, pentru toți, nu-i așa?

După aceea o altă echipă verifică, repetă experimentul, altundeva, cu alți cercetători, dar… observatorul influențează ceea ce observă, zice fizica cuantică, și așadar apar ceva… diferențe, inevitabil, că așa e… normal.

Ce este normalitatea? 

Un domeniu de valori, de fapt, nu o cifră exactă, nu-i așa?
De exemplu tensiunea sanguină este normală dacă se înscrie într-un domeniu de valori, între anumite limite… relative, funcție de vârstă, stare de activitate, etc.
Normalitatea nu este o cifră, o valoare singulară, și asta este acceptat, științific, oficial…
Tu ești… normal?
Cât de normal?
Cum ai putea demonstra cât de normal ești?
Dacă mai adaug și „științific”… mai poți demonstra ceva?

Se pierde/ atenuează oare, bunătatea noastră personală, sau crește, se dezvoltă, când vrem să fim corecți, cu noi sau cu alții?

Ce zici, cum se vede din punctul tău de vedere asta?

 

Comentarii Fb la articol:

Lecturarea articolului, inclusă în playlistul ”Creații personale Kato

Playlistul meu youtube Experimente Sociale 92 videoclipuri

Poți lăsa un comentariu mai jos, și poți participa la discuțiile de pe Forum (dă click pe Forum)

Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc!

Susține ceea ce-ți place   

Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com

Link: https://www.paypal.me/KatonaNicolae    Mulțumesc!

 

Dacă vrei să afli mai multe despre Kato și să accesezi resursele oferite: Link

 

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube: http://youtube.com/user/katonanico (dă click AICI să vezi toate playlisturile – peste 150)

 

APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK

Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

 

CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Abonare la Newsletter

KATO

Caut să descopăr și să înțeleg ceea ce simțurile senzoriale nu pot releva, și se poate pătrunde doar cu mintea, cu gândirea.

Scrie un comentariu

%d blogeri au apreciat: