De ce sinceritatea doare uneori ?

De ce sinceritatea doare uneori ? Oricât de subiectiv ar fi exprimată, oricât neadevăr sau adevăr ar conține părerile formulate cu sinceritate.

Sinceritatea şi adevărul nu sunt acelaşi lucru.

Sinceritate înseamnă a fi congruent privind ceea ce gândeşti şi spui, privind ceea ce gândeşti şi faci, privind ceea ce faci și spui. 

Poți fi sincer, deci, şi să spui ceea ce gândeşti, dar ceea ce gândeşti poate să fie ceva adevărat sau fals. 

Poți să crezi că gândeşti şi spui adevărul, dar de fapt să nu fie aşa.

Pe de altă parte, sinceritatea oamenilor nu este foarte sinceră de fapt, este subiectivă, depinde de starea emoțională de moment, care te poate face să vezi realitatea deformat, conform stării tale afective de moment. 

Deci aş spune că sinceritatea exprimă o congruență de stare, exprimarea deschisă a ceea ce gândeşti pe moment, în starea în care te afli momentan. 

De aceea, la un moment dat, pot gândi despre cineva că e prost, idiot, deoarece m-a supărat cu ceva, iar în alt moment pot gândi că e un om minunat, deoarece m-a ajutat cu ceva important pentru mine.

Deci putem fi sinceri privind ceea ce gândim la un moment dat, iar ceea ce exprimăm poate diferi foarte mult, poate fi contradictoriu, conflictual chiar, privind comparativ ”adevărurile” exprimate în stări diferite de conștiință, stări emoționale diferite. 

De aceea sinceritatea exprimată în stări sufleteşti negative nu prea este recomandată, căci a-ți vărsa supărarea pe alții nu aduce lucruri bune şi plăcute în viața ta, ci aduce ca efect supărarea celor față de care ai fost sincer privind ceea ce ai gândit în acea stare, sub influența ei perturbatoare.

E complex subiectul, căci nu este recomandat nici să ții supărarea în tine, frustrarea, neexprimată, un timp îndelungat, căci oricum nu vei putea fără a nu defula la un moment dat, incontrolabil.

Este recomandat, așadar, să defulezi controlat, să nu te presurizezi prea tare.

Și aici sunt metode și tehnici variate, ce le voi discuta altundeva.

Deci este bine să fii sincer cu tine, să recunoşti că eşti supărat, dar să înțelegi că nu este (doar) vina altuia, ci (şi) a ta, că ai atras ceva negativ în viața ta, ceva neplăcut.

Atenție, că nu tot ce este negativ este neplăcut! Nu-i așa?

Aş spune că şi în cazul sincerității se aplică principiul „insuficiența şi excesul sunt dăunătoare”, în sensul că nu în orice situație este recomandat să spui tot ce gândeşti, mai ales în situațiile în care judecata ți-e influențată de stări emoționale negative: supărare, enervare, furie, dezamăgire, etc

Sinceritatea doare, desigur, când este percepută ca o formă de atac, de agresiune, sub aspect de reproş, învinovățire, condamnare, pretenție nejustificată, etc.
Deci dacă sinceritatea cuiva simți că te afectează personal în mod negativ, cumva, este justificată senzația de durere resimțită, căci te atinge emoțional cu ceva ce îți provoacă o senzație neplăcută. 

Durerea de fapt arată că te-a atins destul de tare, că senzația neplăcută a depăşit un anumit prag, ca în cazul suprastimulării unui anumit analizator, de exemplu o lumină foarte puternică poate fi percepută ca dureroasă de către ochi, un sunet foarte puternic de către ureche.
La fel este și cu cele sufleteşti, poți simți o durere sufletească când cineva este brutal de sincer cu tine, vărsând asupra ta reproşuri, judecăți critice, acuze, etc. ce depăşesc un anumit prag limită până la care poți zâmbi sau rămâne indiferent, neatins afectiv în mod neplăcut.
Fiecare om are pragul său, limitele sale, dar ele variază/ fluctuează cu starea psihoafectivă de moment, cu starea de odihnă/ oboseală, de stres / relaxare, deci fluctuează odată cu anumite condiții de stare.

Citate despre sinceritate:

„La modul cel mai simplu, sinceritatea ar putea fi înţeleasă ca fiind corelaţia deplină dintre vorbele și faptele cuiva. Cu alte cuvinte, este sincer doar acela care face ceea ce spune şi spune ceea ce face.” (Juliana Mallart )

„Este descurajant să te gândești cât de mulți oameni sunt șocați de sinceritate și cât de puțini sunt șocați de înșelăciune.” (Noel Coward)

„Nu există pe lume ceva mai greu decât sinceritatea şi ceva mai uşor decât linguşirea. Dacă în sinceritate se strecoară numai a suta parte dintr-o notă falsă, se produce o disonanţă şi apoi e bucluc. Dacă în linguşire absolut toate notele sunt false, ea face totuşi plăcere şi este ascultată fără supărare. O plăcere grosolană este totuşi o plăcere.” (Feodor Dostoievski)

„Ce poate fi mai plăcut și mai simplu decât să fii sincer, totdeauna liniștit, împăcat cu tine însuți, neavând nici de ce te teme, nici ce inventa?” (Francois Fenelon)

„N-am mai schimba nicio vorbă cu cei mai mulți dintre cunoscuții noștri apropiați, dacă i-am auzi cum vorbesc despre noi în absența noastră.” (Arthur Schopenhauer)

„Numai dușmanii ne spun adevărul. Cei apropiați ne mint fără sfârșit, prinși în pânza de păianjen a datoriei.” (Stephen King)

„Sinceritatea este o deschidere a inimii. Ea se găsește la foarte puțini oameni și din acest motiv aceea pe care o vedem de obicei nu este decât o dibace ascundere, spre a ne atrage încrederea celorlalți.” (Francois de La Rochefoucauld)

„Când cineva mă înștiințează că vrea să fie sincer cu mine, mă gândesc întotdeauna că ori va relata vreun episod personal, interesant doar pentru el, ori îmi va comunica vreo grosolănie.” (Jose Ortega y Gasset)

”Trebuie să căutăm în același timp să întemeiem sinceritatea. Aceasta este o încredere în sine însuși. Ea îl pune pe om să-și arate toate talentele în mod cuviincios.” (Immanuel Kant)

„Valorează mai mult un minut de sinceritate decât o sută de ani de ipocrizie.” (Angel Ganivet)

„Cu un prieten trebuie să poţi să fii sincer. Dacă nu poţi, nu e prieten.” (Lao Tse)

„Adevărata valoare a unui om iese la iveală abia atunci când acesta se poate manifesta sincer şi liber.” (Stefan Zweig)

„În general, spun sincer ceea ce gândesc. Dar astăzi asta este o mare greşeală, pentru că rişti să fii înţeles greşit.” (Oscar Wilde)

„Hotărârea, dreptatea, exemplul şi sinceritatea alcătuiesc ceea ce noi numim caracter. El este temelia demnităţii personale.” (La Rochefoucauld)

„Cuvintele sincere nu sunt totdeauna elegante; cuvintele elegante nu sunt totdeauna sincere.” (Lao Tse)

 

Comentarii pe facebook la articol

 

Alte articole pe tema sincerității:

Sinceritatea și Legea Atracției (în viziunea lui Kato)

Exercițiul Sincerității ca proces de Purificare și Vindecare

Lecturarea articolului:

Lasă un comentariu dacă te doare și pe tine uneori undeva de sinceritatea altora.

Poți lăsa un comentariu mai jos, și poți participa la discuțiile de pe Forum (dă click pe Forum)

Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc!

Susține ceea ce-ți place   

Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com

Link: https://www.paypal.me/KatonaNicolae    Mulțumesc!

 

Dacă vrei să afli mai multe despre Kato și să accesezi resursele oferite: Link

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube: http://youtube.com/user/katonanico (dă click AICI să vezi toate playlisturile – peste 150)

 

APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK

Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

 

CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Abonare la Newsletter
%d blogeri au apreciat: