De ce se căsătoresc oamenii?

Pare că oamenii se căsătoresc pentru că așa-i modelul cultural.

Dar dacă studiem un pic modelul cultural, să vedem pe ce se bazează el, esențialul, ajungem la acea idee de „a ne fi mai bine alături de altcineva„, adică de a scăpa de niște lucruri pe care nu ni le dorim, le urâm, nu ne plac.

Partenerul este un instrument de care lumea se folosește ca să îl lege printr-o căsătorie, cât mai bine, prin jurăminte, în fața lui Dumnezeu, în biserică, și în fața legii la Sfat.

Un „sprijin și ajutor” mai mult sau mai puțin reciproc, de a scăpa de tot felul de lucruri care s-ar întâmpla dacă nu ar avea pe cineva legat de el, în promisiuni de a fi alături la bine și la rău.

Răul ăla… potențial, urât de toată lumea…

Singurătatea, izolarea, lipsa afecțiunii, sărăcia…

Nu spun că este un lucru rău, la modul absolut, căsătoria.

Nici bun, la modul absolut.

În orice bine există un rău, și în orice rău un bine, deci avem parte mereu de un bine-rău, de fapt.

Există aspecte bune ale căsătoriei, pozitive, și aspecte rele, negative.

Totul este să le conștientizezi mai bine, pentru a putea avea un mai bun control, și autocontrol, privind viața ta, privind binele și răul atras în manifestare.

Ce este înăuntru este și afară.

Ce este în mintea ta, în sufletul tău, este și afară, în viața ta, în manifestarea fizică.

 

Oamenii știu că majoritatea căsătoriilor sunt din interes.

Eu știu că toate căsătoriile sunt din interes.

Dacă nu ar exista interesele, de ambele părți, nu ar există motivul de a te căsători, intenția, și nici acțiunea.

Iubirea? Da, este tot un interes. Unul mai mascat.

Îl legi pe celălalt de tine, să scape cât mai greu, și să te ”iubească”, pe tine, toată viața sa.

Când nu mai poate, nu îți mai satisface interesele, divorțezi, cauți pe altul. Schimbi relația ca o haină uzată, care nu te mai satisface, o arunci, renunți la ea.

Din… interes, desigur. Căci din iubire nu ai putea face așa ceva.

Și de unde iubire, dacă ea nu a existat, ci a fost doar o mască, ce a mascat niște interese mai ascunse?

Mda, la bază este mereu teama, frica.

Dorința de înavuțire maschează teama de a nu fi sărac, de a nu trăi în sărăcie.

Dorința de a fi iubit, teama de a nu fi părăsit, abondonat, singur, izolat… etc

Teama de suferință acționează constant din subconștient, și puțini oameni conștientizează asta.

Eu aduc niște aspecte în atenție, spre meditație, pentru o mai bună conștientizare.

Ce faci cu ele, e treaba ta.

 

Întrebare de meditat la ea: ”iubești” pe alții pentru a scăpa de rău, pentru ca să nu îți fie ție rău, să nu suferi cumva, din… lipsă de ”iubire”?

 

 

Lecturarea articolului, cu comentarii în plus:

Poți lăsa un comentariu mai jos, și poți participa la discuțiile de pe Forum (dă click pe Forum)

Distribuie articolul dacă ți-a plăcut, mulțumesc!

Poți sprijini activitatea mea  Become a Patron!

Patron Checkout | Patreon

Patreon is empowering a new generation of creators. Support and engage with artists and creators as they live out their passions!

Susține ceea ce-ți place   

Donează prin PayPal, în contul reprezentat de acest mail: katonanico@gmail.com

Link: https://www.paypal.me/KatonaNicolae    Mulțumesc!

Dacă vrei să afli mai multe despre Kato și să accesezi resursele oferite: Link

-Abonează-te la marea videotecă de pe canalul meu youtube: http://youtube.com/user/katonanico (dă click AICI să vezi toate playlisturile – peste 150)

APARATE pentru Relaxare, Protecție Energetică, Energizare, pentru starea ta de bine: LINK

Mind Synergy - Stimulare cerebrală pentru relaxare profundă

CĂRŢI SPIRITUALITATE (şi nu numai) recomandate de Kato :  http://loveblog4all.blogspot.com/2014/08/carti-spiritualitate.html

Abonare la Newsletter
De KATO, Acum