păcatul

”Iartă-i pe cei care ți-au greșit, nu pentru că ar merita iertarea, ci pentru că tu meriți liniștea.”  Proverb din înțelepciunea populară.

Proverbul nu afirmă că ei nu ar merita iertarea, nu pune în discuție meritul celorlalți de a fi iertați.

Ci doar pune accentul pe meritul tău, pe faptul că iertarea îți aduce liniștea mentală și sufletească, ca efect, și că tu meriți liniștea asta, altfel spus merită să o ai, și tu poți face ceva important și util pentru asta.

Tu poți dobândi liniștea, și dacă poți, asta înseamnă că o meriți.

Dacă nu poți, nu o meriți, căci nu ai făcut ceea ce era necesar ca să meriți asta.

Nici nu mai contează de fapt dacă merită sau nu ceilalți să fie iertați, căci tu meriți să fii liniștit, de aia e bine să îi ierți pe toți, fără a mai judeca meritele lor.

În esență este vorba de un determinism cauzal, de legi cauzale, cu care oamenii pot jongla, dacă le cunosc și le înțeleg bine, pentru a înțelege câștigul și pierderea, transformarea.

Dacă nu poți ierta, este destul de clar faptul că nu poți fi liniștit, ești agitat, ești setat pe a judeca și condamna pe alții, ești nervos, în tensiune și stres, îți faci planuri de răzbunare, etc.

Este ca și cum ai mai mult de pierdut dacă nu ierți, și mai mult de câștigat dacă ierți.

Ceea ce consideri a fi de neiertat te macină într-una, te ține în neliniște, te agită instant când te gândești la asta, la greșelile de neiertat ale altora față de tine, și cele ale tale față de alții.

Să consideri că ai făcut ceva de neiertat, grav, te poate menține în starea de tensiune și stres continuu, ce duce la îmbolnăvire, în final, inevitabil, căci nu te mai poți relaxa, nu mai poți reinstala liniștea mental-sufletească. Dacă te blochezi în activarea nervoasă simpatică, de fugă sau luptă, și nu mai poți trece pe cea parasimpatică, de relaxare și odihnă, rezervele tale energetice se vor consuma prin tensiunea continuă, și vei claca, inevitabil, la un moment dat.

Bine-nțeles că acest câștig și pierdere sunt relative, ele făcând parte dintr-o transformare, care are loc prin procese de compensare.

Lași ceva de la tine, dai ceva, pentru a primi ceva în schimb, cam așa ar suna privind de la alt nivel de interpretare.

Pierd ceva pentru a câștiga ceva, dar de fapt este vorba de un schimb, o transformare.

De cele mai multe ori, câștigul și pierderea sunt doar imaginare, simbolice cumva, ca în cazul în care este vorba de mândria ta, orgoliul tău, stima de sine.

Ele există doar în  mintea ta, dar aceste concepte îți influențează mult viața, liniștea.

Dacă este necesar să ierți pe cineva, asta înseamnă că ai suferit cu ceva din cauza lui, ai fost prejudiciat cu ceva, poate numai cu vorba, nu și cu fapta.

Deci neplăcerea resimțită, suferința, pierderea, prejudiciul, sunt relative, subiective, pot să nu fie obiective, obiectuale, materiale, ci să vizeze doar demnitatea ta, orgoliul tău, mândria ta, stima ta de sine, etc.

Tu reacționezi la evenimente conform modului tău de interpretare, conform unor tipare de reacție, subiective, personale.

 

Dacă ai fi cumva convins, din clipa asta, că nu există nici un orgoliu de fapt, nici o mândrie, nici o stimă de sine, sau dacă ai fi convins că nimeni și nimic nu le poate afecta, atunci ai trăi mult mai liniștit, nu ai mai lua vorbele altora drept atac personal, drept ceva ce ar trebui să te neliniștească, să te facă să simți neplăcere, suferință, să te facă să reacționezi pentru a te apăra sau contraataca, a judeca, a condamna și pedepsi. Nu-i așa?

A te simți victimă, a te simți agresat, atacat, în pericol, toate astea au legătură cu fricile și teama ta, cu ceea ce consideri că poate afecta integritatea ta.

Iar vorbele cuiva nu te pot afecta, de fapt, decât dacă tu le permiți să te afecteze, prin faptul că tu interpretezi vorbele lui drept o agresiune, și că ar putea să te afecteze, conform unui scenariu mental construit în mintea ta.

Dacă devii convins că nici o vorbă nu te poate afecta, dacă tu nu te lași efectat de ele, vorbele vor trece pe lângă urechea ta, fără a reacționa automatizat, din obișnuință, negativ, la ele.

Te poți enerva, supăra, pe cel ce aruncă vorbe grele, sau poți simți compasiune pentru faptul că defulează, la supărare, nervozitate, fiind într-o stare negativă, de suferință poate, care nu îi aduce nimic bun de fapt.

Excepție cazul în care defularea îi aduce liniștea, prin detensionare, și apoi se poate relaxa.

Deci lasă omul să se descarce, verbal, fără a reacționa, sau ferește-te din calea lui dacă nu se descarcă doar verbal, înțelegând că este tensionat, și poate să nu fie tensionat din cauza ta de fapt, iar când se liniștește, poți să îl întrebi de ce este supărat, și dacă îl poți… ajuta cu ceva.

Cum este afectat de fapt orgoliul tău, mândria ta, stima ta de sine? 

Ai putea descrie în mod exact asta?

Unde sunt situate ele, unde există orgoliul tău, mândria ta, stima ta de sine?

Tu le întreții, sau sunt un fel de entități care există independent de conștiința ta?

Sunt create de tine, sau de altcineva, altceva?

Cum arată ele, în mod normal, le-ai putea descrie?

Dar când sunt afectate, ce se schimbă la ele, ce schimbări suferă și cum?

Subiect foarte bun de meditație, să înțelegi ce naiba protejezi, ce te neliniștește și te agită de fapt, și îți face viața mai grea, mai neplăcută…

”Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac.” 

Tu poți ierta, dar ei nu sunt astfel absolviți automat de efectele faptelor lor.

Nu ajunge să ierte Isus, dacă Dumnezeu nu îi iartă, altfel nu zicea asta.

Tu poți ierta pe cineva, dar legea să îl judece și să-l condamne la o pedeapsă.

Un om simplu nu poate întelege de ce să ierte pentru binele altuia, mai ales dacă acel altul a greșit față de el, i-a creat un prejudiciu, o neplăcere.

Omul simplu trebuie să înțeleagă binele lui, în primul rând.

Dacă înțelege că obține ceva bun din asta, un beneficiu real, atunci e bine pentru el, poate ierta. Nu orice, nu oricât, desigur, ci cât îi pare că înclină lui favorabil balanța câștig/ pierdere, costuri/ beneficii.

Pasul doi ar veni apoi prin conștientizarea faptului că, dacă toți ar ierta astfel, și el ar fi iertat de ceilalți, și asta este spre beneficiul tuturor, general, să ne iertăm, în loc a ne pedepsi unii pe alții.

 

Iertarea cred că se supune și ea principiului ”insuficiența și excesul sunt dăunătoare”.

Și în cazul acesta am avea de analizat ce înseamnă insuficiența și excesul.

Insuficiența ar fi să nu poți ierta nimic, sau mai nimic, nici pe cei care greșesc fără de voie față de tine, de exemplu.

Sau să nu îți poți ierta copiii, e un alt exemplu bun.

Un subiect bun de meditație este: de ce îți poți ierta copiii tăi mult mai ușor decât pe alți oameni, alți copii care nu sunt ai tăi?

Alt subiect: îți ierți copiii cu adevărat, sau te păcălești cumva că i-ai iertat?

Cine nu are copii poate să se relaționeze la frați, surori, părinți, dar experiența cu copiii tăi este… deosebită, căci sunt ”produsul” tău, ”creația” ta.

Alt subiect: ai preluat sau nu tipare de la părinții tăi, privind iertarea?

Ierți așa cum ai fost tu iertat de părinți, la rândul tău, sau altcumva?

În general, modul în care părinții s-au comportat cu noi, ni se imprimă destul de adânc în modul nostru de gândire și comportament.

Deci dacă ai fost iertat ușor când erai mic, normal ar fi să ierți și tu mai ușor, și invers, dacă părinții nu prea te iertau, și tu la rândul tău ierți mai greu.

Deci dacă simți că ierți cam greu, că ți-e dificil să ierți, la modul general, întreabă-te cum erai tu iertat de părinții tăi, poate conștientizezi existența unui astfel de tipar, și adevărul te va putea…. elibera, din acest tipar.

Este posibil să îți fie greu să te ierți și pe tine însuți, deoarece părinții tăi nu te prea iertau, te certau, te făceau să crezi că greșelile tale sunt de… neiertat, și că meriți să fii certat și pedepsit, nu iertat.

Cu excesul pare un pic mai complicat, căci nu prea ne putem imagina cum este să ierți prea mult, nu-i așa? 🙂

Eu aș vedea acest exces în modul în care nu ai reacționa pentru păstrarea integrității tale psihice și corporale, adică te-ai lăsa prejudiciat într-un mod autodistructiv, ca să zicem așa, fără reacții de protecție, apărare.

De exemplu te-ai lăsa victimizat de către un psihopat pe care l-ai ierta mereu și nu te-ai proteja de influența sa negativă, distructivă.

Excesul, deci, îl percep a fi reflectat de faptul că situații speciale necesită măsuri speciale, iar a ierta nu trebuie perceput drept a fi totuna cu a nu te proteja pe tine însuți, integritatea ta.

Subiect de meditație: poți ierta pe agresorul tău, dar să fii de acord totodată că trebuie să-și ispășească pedeapsa, conform legii?

Ce s-ar întâmpla dacă toate tribunalele ar da verdictul de iertare tuturor celor acuzați, indiferent de faptele lor, și nimeni nu ar fi condamnat?

 

Cineva spunea: ”am observat că chiar daca ierți acea persoana care ți-a greșit, va face din nou, îți va greși iar, va repeta același lucru. Oare iertarea nu este catalogată naivitate și prostie? Pentru că tind să cred că cei iertați așa consideră, o slăbiciune din partea noastră, o vulnerabilitate…”

Eu cred că nu toți oamenii sunt la fel, nu toți judecă astfel, dar sunt care judecă așa, și dacă ar fi achitați mereu, ar continua să profite de alții, cât de mult ar putea, deoarece li se… permite asta.

În cazul lor este ca și cum ai trata simptomul, nu cauza. Ar trebui tratată cauza din care ei s-au învățat să profite de alții, să-și facă un mod de viață din asta, din a profita de naivitatea, credulitatea și bunătatea altora.

Fără motivație nimeni nu mișcă nimic, nu-i așa?

Eu țin la liniștea mea, dar am impresia că se poate aluneca destul de ușor într-o situație… conflictuală, dacă încerci să ierți doar pentru liniștea ta. 
Oare dacă esti liniștit, constant, mai apare ceva de… iertat?
Adică neliniștiții atrag cumva situații în care au de iertat ceva, mai mult decât liniștiții, oamenii calmi?
Poate că la bază stă și faptul că atragem oameni asemănători, adică ori calmi ori agitați, după starea personală de moment și atitudinea noastră generală, atragem și situații, evenimente, în concordanță, consonanță, iar cei ce nu sunt calmi sunt mai predispuși la erori, greșeli, ce par, unele, de neiertat.

Problema celui ce nu poate ierta este constituită de ideea că el nu vrea să piardă nimic, nu suferă ideea de a pierde, iar iertarea pare a consta în a lăsa ceva de la el, a ceda ceva, a pierde ceva.

Nimic nu se câștigă, nimic nu se pierde, totul se transformă.

Dar, dacă nu poți percepe transformarea, procesualitatea ei, și nu poți vedea cu ce te încălzește ea, câștigul din pierdere și pierderea din câștig, poți bloca transformarea, axat fiind doar pe ideea de câștiga mereu ceva, fără a pierde nimic. Ideea de profit, de a fi mereu în profit, poate fi obsedantă, iar iertarea poate fi percepută ca afectând profitul personal. A nu putea ierta, înseamnă a nu putea să treci peste ceva, a te bloca în ceva. De exemplu într-un tipar, fix, rigid, bătut în cuie…

Dacă nu îți conștientizezi beneficiul tău, rezultat din actul iertării, actul pare a fi un sacrificiu de fapt, ți se pare că te sacrifici pentru binele altora, și atunci te poți simți victimă, poți avea sentimentul de autovictimizare, prin sacrificiu de sine, etc.

 

Proverbul este ok, dar nu ajunge, ca să zicem așa.

Este bine să fie analizat, explicat, într-un context mai larg, să fie pe înțelesul tuturor învățătura sa, utilitatea sa.

Este important și să revizuim ce înțelegem, sau ar trebui să înțelegem, de fapt, prin iertare și a ierta:

Iertarea este acțiunea de a ierta și rezultatul ei.

Renunțare la pedepsirea cuiva pentru o vină, scutire de pedeapsă.

Trecere cu vederea a greșelilor cuiva.

Acordare a mântuirii de către divinitate cuiva care a greșit și apoi s-a pocăit.

Împăcare cu cineva.

Eliberare, scăpare, a cuiva de ceva.

Dispensare a cuiva de o sarcină.

Scădere a unei părți din datoria cuiva.

Dezlegare a cuiva de un jurământ, o fagăduială.

Încetare a urmăririi cuiva.

Permisiune acordată cuiva de a face ceva.

Despre actul de a cere și a obține iertarea, în alte articole, să nu o lungim dintr-o dată prea tare, căci atât insuficiența cât și excesul sunt dăunătoare.

Câteva citate biblice despre iertare:
„Doamne de cate ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?

Isus i-a zis: „Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.” (Matei 18:21-22)

„Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri”

„Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:14-15)

„Când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre”. (Marcu 11:25)

„Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!” (Luca 23:34).

În Biblie se pare că iertarea este echivalentă cu anularea unei datorii, cu a renunța la ceva ce ți se datora, cuvântul grecesc tradus prin „iertare” înseamnă „a renunța”, ca atunci când o persoană nu mai cere restituirea unei datorii.

În parabola despre sclavul neîndurător, Isus a echivalat iertarea cu anularea unei datorii (Matei 18:23-35).

 

Lecturarea articolului